Ucraina a trimis trupe la granița cu Transnistria. „Sunt pregătite să dea un răspuns puternic”
Ucraina a concentrat forțe armate de-a lungul frontierei cu Transnistria, a declarat, luni, șefa centrului de presă al Forțelor ucrainene de Apărare, Natalia Gumeniuk.
Ea a precizat că numărul forțelor armate este „adecvat amenințării și sunt pregătite să dea un răspuns puternic în cazul unor tentative de pătrundere”.
„Din punct de vedere militar, putem lua în considerare amenințările din direcția bielorusă și transnistreană, dar cât de reale sunt ele? Sunt mai degrabă amenințări ipotetice, ceea ce înseamnă că sunt posibile într-un anumit set de circumstanțe, dar este puțin probabil să se materializeze. Pentru a deschide frontul, ei au nevoie de un sprijin suplimentar, dar nu au de unde-l obține”.
Potrivit acesteia, este exclusă posibilitatea ca militarii ruși să efectueze un desant în Transnistria. Acest lucru ar presupune traversarea spațiului aerian al Ucrainei sau al Românei.
Rusia „va răspunde corespunzător”
Ministerul rus al Apărării a declarat joi seara că a detectat o „acumulare semnificativă” de trupe și vehicule militare ucrainene în apropierea „frontierei ucraineano-transnistrene”.
Operațiunea pe care Moscova a acuzat Ucraina că o plănuiește „reprezintă o amenințare directă la adresa forței ruse de menținere a păcii” din Transnistria, a precizat agenția rusă, promițând că armata rusă va „răspunde în mod corespunzător” la acest atac.
Ca răspuns la afirmațiile anterioare ale Rusiei potrivit cărora Ucraina plănuiește să atace Transnistria și să însceneze Rusiei, autoritățile moldovene au emis o declarație în care au afirmat că „nu confirmă” informațiile Rusiei și au cerut cetățenilor să „se refere la informații din surse oficiale sau verificate”.